Deținem Autorizațiile și avizele necesare desfășurării acestor tipuri de servicii, fiind una din companiile județene oneste din județ, care, pe lângă respectarea legislației, își respectă fiecare client.
În acest moment avem în portofoliu pentru 15.000 clienți, atât persoane fizice cât și juridice (societăți comerciale sau autorități publice locale / județene), ceea ce ne motivează să ne dezvoltăm și să extindem orice serviciu pe raza tuturor localităților din județul Neamț sau din județele limitrofe acestuia.

Personalul specializat și bine instruit, având parte de un management al resurselor umane centrat pe calitate, conduce la oferirea oricăror soluții optime pentru orice tip de problemă identificată, chiar și în timpul prestării unor servicii conexe.

Tipurile de servicii pe care compania noastră vi le pune la dispoziție în VLADICENI sunt:

Servicii de vidanjare în VLADICENI

Vidanjarea implică golirea unor bazine, fose, canalizări în vederea curățării, desfundării, igienizări și readucerii acestora la parametrii de utilizare.

Servicii de desfundare în VLADICENI

Prin acest serviciu se asigură repunerea în funcţionare normală a instalaţiilor de canalizare interioare din imobile (din bucătărie, baie sau subsol) sau din clădirile nerezidenţiale.

Servicii de decolmatare a stațiilor de epurare în VLADICENI

Stația de epurare reprezintă ansamblul de construcții și instalații destinat epurării apelor uzate prin metode mecanice, mecano-chimice, biologice și terțiare.

Servicii de decolmatare la spălătorii auto în VLADICENI

Prin decolmatare are loc eliminarea principalei cauze care poate duce la „blocarea” fluidul din canalele de scurgere a apei rezultate din procesul de spălare sau a reziduurilor rezultate din acest proces, fie el pământ, nisip s ...

Servicii de curățare a bazinelor de hidrocarburi în VLADICENI

Serviciile de curăţare a separatorului de hidrocarburi de diferite dimensiuni, interiorul separatorului ca atare, filtrele şi dispozitivele de filtrare adiacente, prin igienizări ecologice în conformitate cu legislaţia actuală ...

Servicii de vidanjare a decolmatoarelor de ulei alimentar în VLADICENI

Aruncarea la chiuvetă sau la coșul de gunoi a uleiului alimentar uzat are efecte extrem de negative atât asupra sănătății tale, cât și pentru mediul înconjurător.

Servicii de contractare on-line a serviciului de vidanjare în VLADICENI

Modificarea recentă a legislaţiei în domeniul obligă toți românii, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, care dețin „un sistem individual adecvat de epurare” (o fosă septică) să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate”, conform Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022.

Știm cât de important e ca orice serviciu contractat de dumneavoastră

De ce să ne alegeți?

Achiziționând de la noi, garantăm reuşita oricărei intervenţii, astfel încât tu să te poţi bucura de rezolvarea problemei pentru o perioadă cât mai îndelungată.

Economii

Apelând la noi, economisești energie, timp dar și bani.

Flexibilitate

Suntem flexibili în stabilirea prețurilor pentru fiecare tip de serviciu, venind în întâmpinarea dumneavoastră cu soluții reciproc avantajoase.

Specialisti

Personalul specializat și bine instruit, având parte de un management al resurselor umane centrat pe calitate, conduce la oferirea oricăror soluții optime pentru orice tip de problemă identificată, chiar și în timpul prestării unor servicii conexe.