CURĂŢARE A BAZINELOR DE HIDROCARBURI în MITOCU BALAN

Ce trebuie să ştii despre serviciile de curăţarea a separatoarelor de hirocarburi în MITOCU BALAN

Serviciile de curăţare a separatorului de hidrocarburi de diferite dimensiuni, interiorul separatorului ca atare, filtrele şi dispozitivele de filtrare adiacente, prin igienizări ecologice în conformitate cu legislaţia actuală sunt oferite de compania noastră clienţilor care au în domeniul de activitate astfel de deşeuri rezultate.             
Acestea vor fi colectate şi transportate, cu respectarea legislaţiei în vigoare, în vederea eliminării către societăţi autorizate în acest sens.

Astfel, recomandăm acţiunea de curăţare a separatoarelor de grăsimi şi hidrocarburi în funcţie de activitate, cele de grăsimi săptămânal/lunar, iar curăţarea separatoarelor de hidrocarburi cel puţin o dată la cinci-şase luni (în functie de volumul separatorului). În acest mod, după serviciile de curăţare a separatoarelor de grasimi şi hidrocarburi, gradul de funcţionalitate al separatoarelor va creşte.

Conform SR EN 1825, este necesară întreţinerea periodică şi curăţarea separatoarelor de  grăsimi şi hidrocarburi, întrucât acestea reţin deşeuri care, pe lângă mirosul neplăcut pe care îl emană, pot afecta atât starea de sănătate a personalului cât şi a clienţilor dumneavoastră iar dacă sunt eliberate în canalizare, acestea produc blocaje putând crea astfel probleme serioase.

Deținând în parcul auto peste 20 autospeciale de diferite mărimi și dotate cu echipamente având caracteristici care fac corectă contractarea serviciului de curăţare, cu EcoExpertGroup aveţi certitudinea faptului că lucrările sunt efectuate în mod corect şi eficient. Oferim întotdeauna garanţie pentru lucrările efectuate, ceea ce denotă faptul că luând decizia de a colabora cu noi, vei lua cu siguranţă decizia cea mai bună.

Cu toții știm cât de important este să avem datele de contact ale unei echipe profesioniste în domeniul de tipul acesta, de aceea este esențial să nu uiți să îți notezi datele echipei noastre.